January 27th, 2010 by cocomkt
Acesta este premiul care se bucură de cea mai mare atenţie şi a fost înmânat prof. dr. Martin Winterkorn cu ocazia unei ceremonii organizate la Wolfsburg în această seară. Astfel, Noul Polo a fost desemnat oficial Maşina Anului 2010.
În discursul său ocazionat de decernarea premiului, prof. dr. Martin Winterkorn, preşedintele consiliului de administraţie al Volkswagen AG, a adresat mulţumiri deosebite angajaţilor: “Este nevoie de o echipă deosebită pentru a da naştere unor câştigători, aşa cum este Polo. Sunt mândru că grupul Volkswagen dispune de o echipă atât de puternică şi de motivată care a realizat modelul Polo, care beneficiază de tehnologie, calitate şi siguranţă de ultimă generaţie accesibile tuturor clienţilor.”
Juriul alcătuit din 59 de jurnalişti de marcă din domeniul automobilistic din 23 de ţări europene a ales deja cele mai bune modele noi la finalul lunii noiembrie a anului trecut. 33 de modele au fost testate deja de juriu în acest an. Şapte modele au ajuns în finală, iar Polo a fost desemnat câştigător.
Suplimentar faţă de titlul râvnit de “Maşina anului”, noul Polo a obţinut numeroase alte premii de la lansarea pe piaţă care a avut loc în vara anului trecut: lista succeselor include distincţiile “Volanul Verde” şi “Volanul de Aur” (Springer Verlag), “Maşina anului 2009” (auto motor sport) şi “Trofeul Auto” (Autozeitung). De asemenea, Polo a obţinut cinci stele la testul de impact Euro NCAP organizat în baza unor standarde mai stricte.
“În România, în cele 6 luni de la lansare, Noul Polo s-a bucurat de un real succes, fiind vândute peste 800 de unităţi. Designul dinamic şi mult întinerit, calitatea materialelor şi a finisajelor din interior cât şi gama de motorizari Euro 5 ale Noului Polo au impus noi standarde în clasa sa.” declară Sebastian Vlasceanu, Director de Marketing si Comunicare Volkswagen.
Polo este disponibil în prezent cu o gamă de şapte propulsoare – patru pe benzină şi trei diesel. Polo BlueMotion 1.2 TDI (55 kW / 75 CP) simbolizează potenţialul oferit de cele trei noi motoare diesel; cu un consum mediu de carburant de 3,3 litri la 100 de kilometri şi 87 g CO2 / kilometru, este cel mai economic model cu cinci locuri din lume şi se remarcă şi prin cel mai scăzut nivel de emisii de noxe.
Sursa: Porsche Romania/Nurvil
Posted in Noutati , No Comments »
January 15th, 2010 by cocomkt
‚Yellow Angel 2010’: modelul de succes Volkswagen Polo a castigat locul secund
Asociatia Germana de automobile ADAC a acordat ieri, 14 ian.2010, la München, premiul “Gelber Engel” pentru a sasea oara. Premiul este privit ca unul dintre cele mai ravnite trofee din industria auto. Modelul Noul Polo se află printre câştigătorii din acest an. Acesta a fost votat pe locul al doilea în categoria “autoturisme”. Un total de 34 de masini au concurat , fiind votate de catre cititorii ‚ADAC Motorwelt’.

Noul Polo s-a bucurat de un avantaj foarte clar în favoarea castigarii, fiind votat de cititorii ADAC Motorwelt, precum şi de vizitatorii site-lui ADAC, pozitionandu-se pe locul al doilea. Prestigiosul premiu a fost înmânat d-lui Dr. Ulrich Hackenberg, membru al consiliului de administraţie al marcii Volkswagen, responsabil pentru Departamentul Dezvoltare. Pe lista de invitaţi au fost Prof. Dr. K. Ferdinand Piech, preşedintele Consiliului de Supraveghere al Volkswagen AG, şi Prof. Dr. Martin Winterkorn, preşedintele consiliului de administraţie al Volkswagen AG, alături de numeroase alte personalitati din domeniile politică şi industrie.
Volkswagen Polo a satisfăcut numeroase grupuri de experţi de la lansarea pe piaţă in luna mai 2009: Astfel acest nou succes vine după multe premii castigate: atribuirea “Masina Anului” in Europa ; Auto Motor Sport i-a acordat titlul de masina “Best of 2009 ”; Polo a primit “Green “şi” Golden Steering Wheel ”(‚Volanul Verde’ si ‚Volanul de Aur 2009’) de la Springer Verlag şi a fost distins cu premiul “Auto Trophy” de catre Autozeitung.
Succesul grupului Volkswagen a fost completat de un premiu “Yellow Angel 2010” pentru Audi. Compania de la Ingolstadt a prevalat în cel mai puternic brand, aşa cum a făcut în ultimii doi ani.
15.01.2010
Sursa: Nurvil, distribuitorul Volkswagen pe judeţele Vâlcea şi Gorj
Posted in Comunicate de presa , No Comments »
December 2nd, 2009 by cocomkt
Maşina Anului 2010: Noul Polo este Car of the Year
Juriul Internaţional – 59 de membri din 23 de ţări europene
Clienţii Internationali – 130.000 de Polo deja comandate la nivel mondial

Wolfsburg / Rm. Vâlcea – Noul Polo este Maşina Anului 2010 în Europa: În data de 30.11.2009 juriul a ales Volkswagen ca numărul 1; acest lucru reprezintă încoronarea realizărilor unui an extraordinar pentru noul Polo.
“Noul Polo înseamnă măiestria inginerilor germani şi tehnologia superioară de ultimă oră. În acelaşi timp, este o maşină nouă, tinerească şi cosmopolită! A cincea generaţie Polo a fost proiectată pentru a împlini aşteptările clienţilor. De aceea suntem foarte bucuroşi pentru a vedea eforturile noastre validate în formă de acest premiu ”, spune profesorul Martin Winterkorn, preşedintele consiliului de administraţie, Volkswagen Group.
Selectarea ca Maşina Anului este unul dintre cele mai vechi şi mai de prestigiu premii din Europa. Din toate automobilele nou-lansate cele mai bune au fost premiate în fiecare an începând din 1964. Ultima dată când un Volkswagen a câştigat a fost în 1992: pe atunci noul Golf generaţia a treia a ieşit victorios întrecând Opel Astra şi Citroen ZX. În concurenţa de astăzi, au votat 59 juraţi din 23 de ţări europene. Noul Polo a câştigat cu 347 de puncte, devansând Toyota IQ.
Hakan Matson, preşedinte al juriului, a spus la ceremonia de premiere de la Madrid: “Echipamentele de siguranţă cuprinzătoare ale noului Polo şi gama sa avansată de motoare a fost ceea ce ne-a impresionat cel mai mult. Pe Polo BlueMotion Volkswagen a fost în stare, de asemenea, să adăuge un consum eficient de combustibil, deja accesibil pentru programul său. ”
Selecţia Noului Polo ca Masina Anului 2010 este încoronarea realizărilor unui an extraordinar pentru noul Polo, după ce deja acesta a fost numită Cea mai bună maşină în 2009 de către revista “Auto Motor Sport”, şi a câştigat a premiile Grüne ( “Green”) şi Goldene Lenkrad ( ” Golden Steering Wheel”), acordate de către editorul Springer Verlag -, precum şi Trofeul Auto al ” Autozeitung ” câştigat doar cu câteva zile în urmă.
Nu numai juriul premierii a fost impresionat de Noul Polo. De la lansarea sa pe piaţă in luna mai a acestui an, Volkswagen a primit peste 130.000 de comenzi pentru noua masina, benchmark al clasei compacte. Polo este disponibil şi cu 3 uşi şi 5 usi. Gama Polo BlueMotion, cu un consum de combustibi de doar 3.3 litri, îl face cel mai eficient ca şi consum şi cea mai ecologică maşină de cinci locuri din lume.
Sursa: Nurvil
Posted in Noutati , 1 Comment »
November 30th, 2009 by cocomkt

Volkswagen Polo a reuşit să câştige titlul European Car of the Year 2010 (COTY), cel mai râvnit trofeu din lumea auto europeană. Succesorul lui Opel Insignia în cea mai înaltă poziţie a clasamentului anual european şi-a adjudecat prima poziţie în finală cu alte şase modele de succes lansate în cursul anului 2009 la nivelul continentului.
Polo a strâns 347 de puncte din partea celor 59 de jurnalişti europeni care fac parte din juriul COTY. Performanţa modelului dezvoltat şi produs de Volkswagen este cu atât mai meritorie cu cât fiecare dintre aceştia i-au acordat puncte, 25 dintre membrii juriului susţinând că noul Polo merită prima poziţie în clasament. Pe locul al doilea al clasamentului s-a clasat Toyota iQ, modelul japonez strângând 337 de puncte din partea juriului. Doar unul dintre juraţi a considerat că iQ nu merită puncte în clasament, iQ fiind considerat Maşina Anului de către 20 dintre cei 59 de jurnalişti ai juriului.
Pe ultima poziţie a podiumului s-a clasat noua generaţie Opel Astra, cu 221 de puncte, Skoda Yeti fiind primul model clasat sub podium.
În cursa pentru premiul COTY 2010 au intrat 33 de maşini lansate în cursul anului, în finală calificându-se şapte modele. Fiecare membru al juriului a avut la dispoziţie 25 de puncte pe care le-a împărţit modelelor finaliste, singura condiţie specificată de regulament fiind aceea ca fiecare jurnalist trebuie să acorde puncte pentru cel puţin şase maşini.
CLASAMENT FINAL CAR OF THE YEAR 2010:
1. VW POLO 347 puncte
2. Toyota iQ 337 puncte
3. Opel Astra 221 puncte
4. Skoda Yeti 158 puncte
5. Mercedes E-Klasse 155 puncte
6. Peugeot 3008 144 puncte
7. Citroen C3 Picasso 113 puncte
Sursa: http://www.autocar.co.uk/
Posted in Analize, Noutati , No Comments »